ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -

DECIZIA Nr. LXXXV (85)
din 10 decembrie 2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 685 din 07/10/2008

Dosar nr. 53/2007

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la competenţa materială de soluţionare a acţiunilor formulate împotriva înscrierii incidentului bancar la Centrala de Incidente şi Plăţi din cadrul Băncii Naţionale a României.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 86 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii, în sensul că acţiunile formulate împotriva înscrierii incidentului bancar la Centrala de Incidente şi Plăţi din cadrul Băncii Naţionale a României sunt de competenţa tribunalului, ca instanţă de drept comun în materie comercială, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Prin recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se învederează că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la competenţa materială de soluţionare a acţiunilor formulate împotriva înscrierii incidentului bancar la Centrala de Incidente şi Plăţi din cadrul Băncii Naţionale a României.

S-a relevat că unele instanţe au considerat că, din moment ce dispoziţiile din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 83/1994, care a modificat prevederile Legii nr. 58/1934 şi ale Legii nr. 59/1934, stabilesc competenţa de soluţionare a acţiunilor privind cecul, cambia şi biletul la ordin în favoarea judecătoriei, tot judecătoriei trebuie să îi revină şi competenţa de soluţionare şi acţiunile formulate împotriva înscrierii incidentului bancar.

S-a motivat că aceste instrumente de plată au valoare de titluri executorii, astfel că tot ceea ce are legătură cu oprirea folosirii lor, inclusiv verificarea respectării de către utilizatori a obligaţiilor de executare a unor asemenea instrumente, revine judecătoriei, ca instanţă de executare.

Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că astfel de acţiuni au un caracter comercial, neevaluabil în bani, încât competenţa de soluţionare a lor în primă instanţă revine tribunalului în baza art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.

În motivarea acestui din urmă punct de vedere s-a subliniat că asemenea acţiuni sunt distincte, întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului nr. 1/2001 emis de Banca Naţională a României, fără să le fie aplicabile prevederile speciale referitoare la cambie, bilet la ordin sau cec, astfel încât nici competenţa de soluţionare nu poate fi stabilită în raport cu acele norme.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Într-adevăr, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani sunt de competenţa tribunalului, în primă instanţă.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2001 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi, această autoritate este un centru de intermediere care gestionează informaţia specifică incidentelor de plăţi, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile utilizatorilor.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din acelaşi regulament, incidentul de plată reprezintă "neîndeplinirea întocmai şi la timp a obligaţiilor participanţilor, înaintea sau în timpul procesului de decontare a instrumentului, obligaţii rezultate prin efectul legii şi/sau al contractului care le reglementează, a căror neîndeplinire este adusă la cunoştinţă CIP de către persoanele declarante, pentru apărarea interesului public;".

Este adevărat că acest act normativ, deşi reglementează înfiinţarea şi funcţionarea Centralei Incidentelor de Plăţi (CIP), nu stabileşte competenţa de soluţionare a acţiunilor în legătură cu incidentele de plată.

În lipsa unei atare reglementări, într-o asemenea situaţie, instanţa competentă să soluţioneze aceste acţiuni nu poate fi decât instanţa comercială de drept comun, respectiv tribunalul, având în vedere natura juridică a activităţii desfăşurate de Centrala Incidentelor de Plăţi.

Astfel, Centrala Incidentelor de Plăţi este organizată şi funcţionează la nivelul Băncii Naţionale a României, iar operaţiunile desfăşurate de aceasta sunt de natură bancară.

Or, în acest sens, prin art. 3 pct. 11 din Codul comercial sunt considerate fapte de comerţ şi operaţiunile de bancă şi schimb, fără să fie definit însă în ce constă operaţiunea fundamentală de bancă pentru a fi considerată o faptă de comerţ obiectivă.

Faţă de această situaţie, caracterizarea ei se poate realiza prin raportare la reglementarea activităţii bancare, denumită şi de comerţ de bancă, astfel cum este reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007.

În acest sens, prin art. 285 din ordonanţa menţionată se prevede că "băncile sunt instituţii de credit cu vocaţie universală, care pot desfăşura oricare dintre activităţile prevăzute în secţiunea 1.2 a cap. II din titlul I, partea I", iar în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. r) din acelaşi act normativ, "instituţiile de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate [...] r) orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activităţi, dacă este cazul".

Este semnificativ că în alin. (3) al aceluiaşi articol se precizează că "dispoziţiile alin. (1) se interpretează şi se aplică astfel încât activităţile enumerate la alin. (1) să acopere orice operaţiuni, tranzacţii, produse şi servicii care se înscriu în sfera acestor activităţi sau pot fi asimilate acestora, inclusiv serviciile auxiliare acestor activităţi".

Ca urmare, chiar dacă prin Codul comercial nu sunt definite operaţiunile de bancă şi schimb, cât timp aceste operaţiuni sunt suficient stabilite şi delimitate de alte activităţi în cadrul secţiunii 1.2 a cap. II din titlul I partea I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, se impune să se constate că actele de gestionare a informaţiei specifice incidentelor de plăţi constituie operaţiuni bancare accesorii, efectuate de Banca Naţională a României prin Centrala Incidentelor de Plăţi, având astfel vădită natură comercială.

De altfel, prin art. 56 din Codul comercial se prevede că "dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în ce priveşte acest act, legii comerciale", aşa că şi în situaţia când printre utilizatorii informaţiilor gestionate de Centrala Incidentelor de Plăţi se află şi persoane fizice sau juridice care nu au calitatea de comerciant este aplicabilă tot legea comercială pentru că întregul raport juridic are un asemenea caracter.

Aşadar, câtă vreme pentru una dintre părţi, respectiv Banca Naţională a României, prin Centrala Incidentelor de Plăţi, actul este comercial, întregul raport juridic ce se referă la actul respectiv trebuie să fie supus legii comerciale.

Caracterul special al normelor de drept comercial faţă de cele ale Codului civil, subliniat prin art. 1 din Codul comercial, determină deci aplicarea reglementărilor din acest cod oricăror acte care privesc raporturi juridice în care una dintre părţi are calitatea de comerciant, chiar dacă o atare calitate lipseşte celorlalte părţi, astfel că litigiile ivite în legătură cu astfel de raporturi revin în competenţa de judecată a tribunalului, ca primă instanţă de drept comun, în materie comercială, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.

De aceea, prevederile din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, precum şi din Legea nr. 59/1934 asupra Cecului, prin care se stabileşte că judecătoria este instanţa competentă să soluţioneze cererile având ca obiect învestirea cu formulă executorie a cambiei, a biletului la ordin, a cecului sau a opoziţiei la executarea acestor titluri, nu sunt aplicabile în cazul acţiunilor formulate împotriva înscrierii incidentelor de plăţi, deoarece dispoziţiile cu caracter normativ ale celor două legi, fiind cu caracter special, restrâns numai la domeniile pe care le reglementează, derogatorii de la normele generale, nu pot fi decât de strictă interpretare şi nesusceptibile de a fi luate în considerare prin analogie.

Aşa fiind, cum operaţiunile efectuate de Banca Naţională a României prin Centrala Incidentelor de Plăţi sunt fapte de comerţ obiective, iar litigiile ce se nasc din aceste raporturi juridice de natură comercială nepatrimoniale, soluţionarea lor nu poate reveni decât tribunalului, ca primă instanţă de drept comun în materie comercială.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că acţiunile în anularea incidentelor de plăţi înscrise în Fişierul naţional de incidente de plăţi sunt de competenţa tribunalului, ca primă instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 3 pct. 11 din Codul comercial, stabilesc:

Acţiunile în anularea incidentelor de plăţi înscrise în Fişierul naţional de incidente de plăţi sunt de competenţa tribunalului, ca primă instanţă.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei