"nimeni nu e mai presus de lege"

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 20
din 10 martie 2008

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 334 din 20/05/2009

Dosar nr. 3/2008

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la temeiul reducerii pedepsei, pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în cazul constatării de circumstanţe atenuante.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând să fie admis în sensul de a se stabili că, atât în cazul infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută la art. 183 din Codul penal, precum şi al celorlalte infracţiuni săvârşite cu intenţie care au ca urmare moartea victimei, atunci când se constată existenţa de circumstanţe atenuante, sunt aplicabile dispoziţiile art. 76 alin. 2 din Codul penal.

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar cu privire la înţelesul sintagmei infracţiuni săvârşite cu intenţie "care au avut ca urmare moartea unei persoane", cuprinsă în dispoziţiile art. 76 alin. 2 din Codul penal.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că, atât pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cât şi pentru celelalte infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea victimei, temeiul reducerii pedepsei, atunci când se constată existenţa de circumstanţe atenuante, îl constituie, după caz, dispoziţiile art. 76 alin. 1 lit. a) sau b) din Codul penal.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că sintagma infracţiuni săvârşite cu intenţie "care au avut ca urmare moartea unei persoane", cuprinsă în dispoziţiile art. 76 alin. 2 din Codul penal, se referă la orice infracţiune cauzatoare de moarte a cărei formă de vinovăţie este praeterintenţia, astfel că, în cazul constatării de circumstanţe atenuante, sunt aplicabile dispoziţiile acestui text de lege pentru asemenea infracţiuni.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit art. 183 din Codul penal, prin care este incriminată infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, "dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 180-182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani".

Tot astfel, în cazul infracţiunilor de viol, de act sexual cu un minor, de perversiune sexuală, de tâlhărie, de piraterie, sunt prevăzute pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei (art. 197 alin. 3, art. 198 alin. 6, art. 201 alin. 6, art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3 din Codul penal), iar în cazul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este prevăzută pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei (art. 189 alin. 6 din Codul penal).

Toate aceste infracţiuni cu caracter agravat, datorită conţinutului lor concret, prezintă un grad accentuat de pericol social, determinat de efectul ireversibil şi grav al producerii morţii sau sinuciderii victimei, ceea ce a impus sporirea substanţială a pedepselor prevăzute pentru infracţiunile-tip, ale căror consecinţe sunt limitate.

În dezvoltarea reglementării criteriilor generale de individualizare a pedepselor, astfel cum acestea sunt prevăzute în art. 72 din Codul penal, legiuitorul a instituit, în continuare, dispoziţii referitoare la circumstanţele atenuante legale şi la cele judecătoreşti, la circumstanţele agravante, la efectele circumstanţelor atenuante şi a celor agravante, la concursul între cauzele de agravare şi de atenuare.

În cadrul acestor dispoziţii, prin art. 76 din Codul penal, privind efectele circumstanţelor atenuante, s-a prevăzut între altele, la alin. 2, că în cazul "infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane", "dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special".

Această reglementare imperativă, cu caracter derogatoriu de la regula generală instituită la alin. 1 din acelaşi articol, prin care s-a prevăzut posibilitatea reducerii mai substanţiale a diferitelor categorii de pedepse în cazul constatării de circumstanţe atenuante, are prioritate de aplicare în situaţiile restrânse la care se referă, fiind justificată de natura infracţiunilor ce prezintă gradul avansat de pericol social avut în vedere de legiuitor.

Problema ce face obiectul recursului în interesul legii este aceea de a clarifica dacă sintagma "infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane" la care se referă textul derogator al art. 76 alin. 2 din Codul penal include şi infracţiuni praeterintenţionate care au avut ca urmare moartea victimei.

Răspunsul afirmativ sau negativ la această întrebare implică, în mod necesar, o interpretare logico-raţională a sintagmei sus-menţionate, raportat la ceea ce reprezintă praeterintenţia ca modalitate de manifestare a vinovăţiei în cazul infracţiunilor cauzatoare de moarte.

Praeterintenţia, denumită în doctrină intenţie depăşită, este acea formă de vinovăţie mixtă care cuprinde intenţia şi culpa reunite şi care se realizează prin săvârşirea unei fapte cu intenţie şi producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit ori acceptat de făptuitor, rezultat care este imputabil sub forma culpei, deoarece fie l-a prevăzut, nu l-a urmărit şi nici acceptat, dar a socotit fără temei că el nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.

Aşadar, în cazul infracţiunilor praeterintenţionate cauzatoare de moarte, autorul comite cu intenţie o faptă urmărind un anumit rezultat, care însă se amplifică şi devine atât de grav încât are ca urmare moartea victimei.

Asemenea formă mixtă de vinovăţie care presupune întotdeauna iniţial intenţia în săvârşirea unei fapte şi care apoi are drept urmare moartea victimei nu se poate situa în afara, ci în interiorul înţelesului pe care l-a voit legiuitorul prin sintagma "infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane".

Aceeaşi concluzie este impusă în mod logic şi de interpretarea logico-raţională a sintagmei folosite de legiuitor în alin. 2 al art. 76 din Codul penal.

Dacă voinţa legiuitorului ar fi fost în sensul de a crea un sistem derogator de reducere a pedepsei cu cel mult până la o treime din minimul prevăzut, doar în cazul acelor infracţiuni ce cauzează moartea care se săvârşesc cu intenţie directă şi indirectă, evident că legiuitorul ar fi exprimat-o în mod expres, limitându-se la nominalizarea infracţiunilor de omor, fără să adauge infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane.

Legiuitorul nu a procedat în acest mod, ci a recurs la sintagma "infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane", tocmai pentru că legiuitorul nu a voit să circumscrie acest regim derogator la infracţiunile de omor, ci la orice altă infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane.

În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că sintagma infracţiuni săvârşite cu intenţie "care au avut ca urmare moartea unei persoane", cuprinsă în dispoziţiile art. 76 alin. 2 din Codul penal, se interpretează în sensul că aceasta se referă şi la orice infracţiune a cărei formă de vinovăţie este praeterintenţia.

PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sintagma "infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane" conţinută în dispoziţiile art. 76 alin. 2 din Codul penal se interpretează în sensul că aceasta se referă la orice infracţiune a cărei formă de vinovăţie este praeterintenţia.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

p. Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei, eliberată din funcţie prin pensionare,
Adriana Daniela White

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.