"nimeni nu e mai presus de lege"

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 17
din 10 martie 2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 866 din 22/12/2008
Dosar nr. 74/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu stabilirea încadrării juridice a pluralităţii de acte sexuale săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că încadrarea juridică a infracţiunii continuate de viol, săvârşită în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi după ce minora, care este membru al familiei, a împlinit 15 ani, trebuie să releve atât varianta tipică a infracţiunii cât şi cele două forme agravante prevăzute de alin. 2 lit. b) şi alin. 3 teza I ale art. 197 din Codul penal.

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu stabilirea încadrării juridice a pluralităţii de acte sexuale săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că numai ultima acţiune a infracţiunii continuate de viol, epuizată după ce victima a împlinit vârsta de 15 ani, va impune încadrarea juridică în forma de bază şi cea agravantă prevăzută de alin. 2 lit. b1) al art. 197 din Codul penal.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că încadrarea juridică a infracţiunii continuate de viol, săvârşită în baza aceleiaşi rezoluţii şi după ce minora, care este membru al familiei, a împlinit 15 ani, trebuie să releve atât varianta tipică a infracţiunii, cât şi cele două forme agravante prevăzute de alin. 2 lit. b1) şi alin. 3 teza I ale art. 197 din Codul penal.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit art. 197 alin. 1 din Codul penal, infracţiunea de viol constă în "actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa".

Totodată, pe lângă varianta tipică, prevăzută în alin. 1 al art. 197 din Codul penal, violul este incriminat şi în două forme agravante (cuprinse în alin. 2 şi 3), fiecare conţinând mai multe modalităţi alternative.

Prin incriminarea în variantele agravate, între care şi cele prevăzute în alin. 2 lit. b1) şi în alin. 3 teza I, legiuitorul a sporit severitatea represiunii penale în raport cu varianta tipică (închisoare de la 5 la 18 ani pentru cea reglementată la alin. 2 şi, respectiv, închisoare de la 10 la 25 ani pentru cea reglementată la alin. 3), ţinând seama de pericolul social accentuat de anumite condiţii referitoare la modul de săvârşire a faptei şi efectele ei, vârsta victimei sau raporturile existente între făptuitor şi victimă.

Între aceste circumstanţe de agravare, aceea reglementată la alin. 2 lit. b1) din Codul penal se referă la cazul când "victima este membru al familiei", iar cea prevăzută în alin. 3 teza I din acelaşi articol se realizează atunci când "victima nu a împlinit vârsta de 15 ani" (14 ani anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2001 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni privind viaţa sexuală).

Sub aspectul unităţii şi pluralităţii infracţiunii de viol, chiar şi în variantele agravate, este de observat că această infracţiune poate exista atât sub formă unică sau continuată, cât şi sub forma concursului.

În adevăr, potrivit art. 41 alin. 2 din Codul penal, "infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni".

Particularităţile infracţiunii de viol, în cazul repetării acesteia faţă de acelaşi subiect pasiv, conduc însă la concluzia că o atare infracţiune poate îndeplini condiţiile pentru a fi considerată continuată numai atunci când acţiunile ce constituie părţi constitutive ale acelei infracţiuni, desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii, sunt săvârşite în modalităţi vădit similare, de natură a le atribui un conţinut specific repetat în raport cu norma încălcată.

Dar, eventuala lipsă de omogenitate a acţiunilor, care pot diferenţia faptic modalitatea de săvârşire a infracţiunii de viol, nu poate exclude caracterul unic al acestei infracţiuni, cât timp trăsăturile de distincţie dintre acele acţiuni nu sunt de natură a înlătura omogenitatea lor juridică de ansamblu şi sunt completate, în acelaşi timp, prin unitatea de rezoluţie.

Sub acest aspect, unitatea de conţinut, reliefată de săvârşirea, în baza aceleiaşi rezoluţii, în sensul conceput iniţial, de acte componente repetate ale infracţiunii de viol care pot fi diferite ca formă, fie în raport cu etapa de realizare, în care privinţă cele rămase în faza de tentativă sunt absorbite de cele desăvârşite prin actele continuate, fie ca susceptibilitate de încadrare numai în infracţiunea tipică, de bază (art. 197 alin. 1 din Codul penal) ori în una sau mai multe dintre formele de agravare (de la alin. 2 şi 3 ale aceluiaşi articol) este esenţial ca ele să fie unite prin una şi aceeaşi rezoluţie infracţională.

Acest punct de vedere, însuşit constant de instanţe şi promovat de instanţa supremă, inclusiv prin Decizia de îndrumare nr. 10/1963, prin care s-a statuat că "infracţiunile pentru care legea penală prevede anumite trăsături agravate nu constituie infracţiuni de sine stătătoare, în concurs cu infracţiunile de bază la care se referă, ci infracţiuni unice sancţionate mai grav prin textele de lege care le reglementează", impune, deci, să se considere că raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit vârsta de 15 ani, constituie infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) şi alin. 3 teza I din acelaşi articol, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

A considera altfel ar însemna să nu se ţină seama că rezoluţia iniţială s-a realizat pe baza unei reprezentări cu caracter general a rezultatelor acţiunii şi pe cunoaşterea doar a condiţiilor de ansamblu în care se vor desfăşura actele ei componente, cu previzibilitatea survenirii unor condiţii noi, de natură a influenţa în sensul accentuării, amplificării sau al diminuării efectelor faptelor ce au făcut obiectul reflecţiilor în cadrul procesului psihic de elaborare a rezoluţiei.

În acest cadru, unitatea de rezoluţie, concretizată în acte de execuţie ce reflectă urmărirea realizării scopului propus, nu poate fi influenţată de pauzele inerente unui proces execuţional de durată, pentru a-l scinda într-o succesiune de momente corespunzând fiecărui act execuţional, pentru că s-ar contraveni voinţei legiuitorului, impusă imperativ prin dispoziţiile art. 41 alin. 2 din Codul penal, de a uni într-un singur tot acţiunile făcând parte din conţinutul aceleiaşi infracţiuni în măsura în care au fost săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii.

Ca urmare, momentul epuizării infracţiunii continuate de viol coincide cu ultima acţiune, cu semnificaţia unei bariere în timp, care determină, la rândul ei, unicitatea infracţiunii de viol, cu toate componentele ei, comise în condiţii tipice sau de agravare, de natură a influenţa fiecare la încadrarea juridică de ansamblu a faptei repetate, în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la data consumării ultimului act de execuţie.

De aceea, în măsura în care unicitatea rezoluţiei infracţionale caracterizează totalitatea actelor ce constituie infracţiuni de viol repetate în timp, iar în cazul când unul sau mai multe acte dintre acestea corespund şi cerinţelor de agravare conţinute în textele de lege aplicabile, încadrarea juridică nu poate fi decât aceea corespunzătoare formei tipice, simple, prevăzută în art. 197 alin. 1 din Codul penal, cu raportare, după caz, la textul sau la textele de lege ce prevăd cazurile respective de agravare.

Totodată, faţă de conţinutul concret al faptelor vizate de încadrarea juridică în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) şi la alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, trebuie observat că acestea pot conţine şi acte ce corespund trăsăturilor caracteristice elementelor constitutive ale infracţiunii de incest, în sensul prevederilor art. 203 din Codul penal.

Astfel, în măsura în care victima violului repetat este "membru al familiei" în accepţiunea art. 197 alin. 2 lit. b1), cu referire la art. 1491 din Codul penal, iar această situaţie este determinată de rudenie în linie directă sau de calitatea de frate sau soră, se impune ca, într-un atare caz, fapta să fie încadrată şi în infracţiunea continuată de incest prevăzută de art. 203, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Procedându-se în acest mod, s-ar răspunde atât cerinţelor specifice de încadrare juridică în cazul concursului ideal de infracţiuni reglementat în art. 33 lit. b) din Codul penal, cât şi necesităţii de a se da eficienţă răspunderii penale instituite prin art. 203 din Codul penal pentru cazul când raportul sexual a avut loc "între rude în linie directă sau între fraţi şi surori", independent dacă subiectul pasiv este sau nu şi membru al familiei în accepţiunea art. 1491 din Codul penal.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizare judiciară, republicată, precum şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi rezoluţii, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani, constituie infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) şi alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, iar în cazul în care raportul sexual a avut loc între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se va reţine, în concurs, şi infracţiunea de incest prevăzută de art. 203, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

1. Raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) şi alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

2. Infracţiunea de viol, în modalitatea raportului sexual, prevăzută de art. 197 alin. 1 din Codul penal raportat la alin. 2 lit. b1) şi alin. 3 teza I din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, se va reţine în concurs cu infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.