"nimeni nu e mai presus de lege"

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 13
din 18 februarie 2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 18/12/2008
Dosar nr. 73/2007

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 162 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 114 din Codul penal, în cazul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, fără ca procurorul să fi dispus faţă de acesta, în cursul urmăririi penale, luarea în mod provizoriu a măsurii internării medicale.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului, măsura de siguranţă a internării medicale prevăzută de art. 114 din Codul penal va fi luată în mod provizoriu de către instanţă, la sesizarea procurorului, dacă această măsură nu s-a luat în cursul urmăririi penale.

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 162 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 114 din Codul penal, în cazul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, fără ca procurorul să fi dispus faţă de acesta, în cursul urmăririi penale, luarea în mod provizoriu a măsurii internării medicale.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul respingerii sesizării formulate de procuror, în vederea luării în mod provizoriu a măsurii internării medicale a învinuitului sau inculpatului, cu motivarea că instanţa poate doar să confirme o atare măsură luată în mod provizoriu, fie în cursul efectuării urmăririi penale, fie prin rezoluţia sau ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, cererea procurorului adresată ulterior instanţei penale pentru luarea acestei măsuri de siguranţă neavând o bază legală.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că, în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului, măsura de siguranţă a internării medicale prevăzută de art. 114 din Codul penal poate fi luată în mod provizoriu de către instanţă, la sesizarea procurorului, chiar dacă această măsură nu a fost luată în mod provizoriu în cursul urmăririi penale.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit art. 162 alin. 1 din Codul de procedură penală, "dacă procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală constată, în cursul urmăririi penale, că învinuitul sau inculpatul se află în vreuna dintre situaţiile arătate în art. 113 sau 114 din Codul penal, sesizează instanţa care, dacă este cazul, dispune luarea, în mod provizoriu, a măsurii de siguranţă corespunzătoare".

Pe de altă parte, în art. 114 alin. 1 din Codul penal se prevede "când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, până la însănătoşire", iar potrivit alin. 2 din acelaşi articol, "această măsură poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii".

Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă explicit că măsura internării medicale se poate lua împotriva persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, dacă, datorită stării de alienaţie mintală sau toxicomaniei, prezintă pericol pentru societate, independent dacă fapta comisă constituie sau nu infracţiune ori dacă făptuitorul este condamnat sau apărat de pedeapsă. Legea leagă, astfel, luarea măsurii de siguranţă de starea sănătăţii făptuitorului, şi nu de soluţia care s-ar putea dispune în cursul unui proces penal.

Prin urmare, este evident că o atare măsură nu ar putea fi luată în cazul când se constată că fapta care face obiectul învinuirii nu există, nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat ori că nu este prevăzută de legea penală.

Aşadar, măsura de siguranţă a internării medicale este reclamată de existenţa unei stări de pericol pentru societate, ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin izolarea persoanei bolnave sau toxicomane de ceilalţi oameni prin internarea sa într-un spital.

Or, câtă vreme crearea stării de pericol social rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, măsura internării medicale trebuie luată, fără întârziere, oricare ar fi stadiul în care se găseşte procesul penal, chiar şi în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului.

Este de observat că şi în cuprinsul art. 39 din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 se consideră că bolnavii psihici periculoşi care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală trebuie supuşi reglementărilor corespunzătoare din Codul penal şi Codul de procedură penală.

De aceea, în raport şi cu aceste dispoziţii, pentru evitarea de îndată a pericolului pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a bolnavilor mintali, periculoşi pentru societate, procurorul poate sesiza instanţa în vederea luării măsurii de siguranţă, chiar dacă aceasta nu a fost luată, în mod provizoriu, în cursul urmăririi penale.

Ca umare a modificărilor aduse art. 162 alin. 1 din Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003
, nu mai este prevăzută posibilitatea ca procurorul, în cursul urmăririi penale, să poată lua măsura de siguranţă a internării medicale, numai instanţa de judecată fiind îndreptăţită să dispună, la sesizarea procurorului, luarea măsurii de siguranţă a internării medicale, în mod provizoriu, în cursul urmăririi penale.

Totuşi, sintagma "în cursul judecăţii", utilizată în art. 162 fraza ultimă din Codul de procedură penală, este susceptibilă de a fi interpretată atât în sensul că se referă la judecata ce are ca obiect fondul cauzei, ca urmare a sesizării instanţei cu rechizitoriu, cât şi în sensul unei judecăţi al cărei obiect îl constituie însăşi luarea provizorie a măsurii de siguranţă a internării.

De altfel, instanţa supremă a statuat constant în această materie că măsura de siguranţă a internării medicale poate fi luată de instanţă şi faţă de făptuitorul care, în condiţiile art. 48 din Codul penal, nu răspunde de fapta sa.

Aşa fiind, chiar în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului, obligaţia şi dreptul procurorului de a reacţiona împotriva stărilor de pericol pe care legea înţelege şi vrea să le combată îi impun să sesizeze instanţa în vederea luării în mod provizoriu a măsurii internării medicale a învinuitului sau inculpatului faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pe motiv de iresponsabilitate.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, în cazul în care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, iar faţă de acesta, în cursul urmăririi penale, nu a fost luată în mod provizoriu măsura internării medicale, o atare măsură se poate dispune de instanţa de judecată, la sesizarea procurorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea dispoziţiilor art. 162 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 114 din Codul penal, stabileşte că: În cazul în care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, iar faţă de acesta, în cursul urmăririi penale, nu a fost luată în mod provizoriu măsura internării medicale, această măsură se dispune de instanţa de judecată, la sesizarea procurorului.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.