ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 3
din 21 ianuarie 2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 868 din 22/12/2008
Dosar nr. 62/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, emisă anterior datei de 1 ianuarie 2007 de către autorităţile competente ale unui stat membru solicitant, însă transmisă autorităţii judiciare de executare a statului român după aderarea României la Uniunea Europeană.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 89 de judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că cererile autorităţilor judiciare străine de executare a mandatelor europene de arestare, emise anterior datei de 1 ianuarie 2007 şi transmise autorităţilor judiciare române după aderarea României la Uniunea Europeană, sunt admisibile.

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, emisă anterior datei aderării României la Uniunea Europeană, dar transmisă autorităţilor judiciare române după această dată.

Astfel, unele instanţe au respins solicitările autorităţilor judiciare străine de executare a mandatelor europene de arestare, emise anterior datei aderării României la Uniunea Europeană.

În justificarea acestui punct de vedere, s-a motivat că asemenea solicitări nu îşi au temei legal în legea specială română, întrucât potrivit art. 108 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - numai mandatele emise ulterior intrării în vigoare a titlului III din lege sunt supuse reglementărilor cuprinse în acest titlu.

Alte instanţe, dimpotrivă, au admis cererile autorităţilor judiciare străine de executare a mandatelor europene de arestare, emise anterior datei de 1 ianuarie 2007, însă transmise autorităţilor judiciare române după aderarea României la Uniunea Europeană.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit art. 108 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006, dispoziţiile titlului III al acestei legi se aplică mandatelor europene de arestare şi predare care se emit ulterior intrării sale în vigoare, chiar şi atunci când se referă la fapte anterioare acestei date.

Prin art. 189 alin. (2) din acelaşi act normativ, se prevede "Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile titlului III vor înlocui, în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile în materie de extrădare, cu excepţia cazului în care statul membru pe teritoriul căruia se află persoana urmărită a formulat declaraţii în sensul neaplicării Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, pentru fapte săvârşite înainte de o anumită dată."

Or, România, devenită membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 32 din Decizia-cadru, astfel că, de la această dată, care este şi data intrării în vigoare a dispoziţiilor titlului III al Legii nr. 302/2004, în relaţiile cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, procedura prevăzută de tratatele de extrădare a fost înlocuită cu aceea vizând mandatul european de arestare, atât în ceea ce priveşte emiterea, cât şi executarea unei asemenea decizii judiciare de către statul român.

De aceea, pentru corecta şi uniforma aplicare a art. 108 din Legea nr. 302/2004, în care se prevede că dispoziţiile titlului III din lege, ce cuprinde şi reglementarea privind mandatul european de arestare, este esenţială înţelegerea sensului sintagmei "mandate europene care se emit ulterior intrării sale în vigoare".

Este de observat că acest titlu a fost structurat în 4 capitole care, pe lângă dispoziţii generale şi alte dispoziţii (cap. I şi IV), conţin norme referitoare la emiterea unui mandat european (cap. II) şi la executarea acestuia (cap. IV).

În raport cu analiza raţională a textului menţionat, concluzia ce se impune este aceea că sintagma "mandat emis" se referă la mandatele europene emise de autorităţile judiciare române, iar nu la cele emise de autorităţile străine şi transmise României pentru executare.

A accepta o interpretare contrară ar echivala cu a impune altor state, prin intermediul legii române, o serie de condiţii sau proceduri, ceea ce este inadmisibil.

Aşa fiind, autoritatea română, primind spre executare un mandat european, începând de la 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, nu este îndreptăţită să verifice data emiterii acestuia de către autoritatea străină, fiind lipsit de importanţă faptul că mandatul european de arestare a fost emis de autorităţile competente din statul solicitant la o dată la care România nu era încă membră a Uniunii Europene.

Relevant este doar ca mandatul să fi fost transmis spre executare după data de 1 ianuarie 2007, când s-a dobândit acest statut şi au intrat în vigoare, printre altele, şi prevederile titlului III din Legea nr. 302/2004.

Ca urmare, dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 302/2004, referitoare la sintagma "care se emit ulterior intrării sale în vigoare", nu pot fi considerate decât că se referă la mandatele europene de arestare emise de autorităţile române după data de 1 ianuarie 2007.

În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că sintagma "care se emit ulterior intrării sale în vigoare", cuprinsă în dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006, se referă la mandatele europene de arestare emise de autorităţile române după data de 1 ianuarie 2007, iar nu la cele emise de autorităţile străine şi transmise României spre executare, astfel încât cererile de executare a mandatelor europene de arestare, emise de autorităţile competente ale unui stat membru solicitant şi transmise spre executare autorităţilor judiciare române, sunt admisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 302/2004, stabilesc că sintagma "care se emit ulterior intrării sale în vigoare" din conţinutul acestui text de lege se referă la mandatele europene de arestare emise de autorităţile române după data de 1 ianuarie 2007, iar nu la cele emise de autorităţile străine şi transmise României spre executare.

În consecinţă, cererile de executare a mandatelor europene de arestare emise de autorităţile competente ale unui stat membru solicitant şi transmise spre executare autorităţilor judiciare române sunt admisibile.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei