"nimeni nu e mai presus de lege"

Privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit la data de 15 iunie 2009 pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi art. 114 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (5) din acelaşi act normativ, precum şi la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, privind admisibilitatea acordării controlorilor financiari şi altor categorii de personal contractual din cadrul Curţii de Conturi a primei de concediu, egală cu indemnizaţia brută din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, pentru perioada 2001-2007.


ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 28
din 12 octombrie 2009

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 44 din 20/01/2010

Dosar nr. 5/2009

Sub preşedinţia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit la data de 15 iunie 2009 pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi art. 114 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (5) din acelaşi act normativ, precum şi la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, privind admisibilitatea acordării controlorilor financiari şi altor categorii de personal contractual din cadrul Curţii de Conturi a primei de concediu, egală cu indemnizaţia brută din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, pentru perioada 2001-2007.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 72 de judecători din 108 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Constantin Antonia Eleonora, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că prima de concediu prevăzută la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă controlorilor financiari (auditorilor publici externi) şi celorlalte categorii de personal contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii de Conturi.

În vederea deliberării, a fost amânată pronunţarea la 12 octombrie 2009.

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi art. 114 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (5) din acelaşi act normativ, precum şi la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, privind admisibilitatea acordării controlorilor financiari şi altor categorii de personal contractual din cadrul Curţii de Conturi a primei de concediu, egală cu indemnizaţia brută din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, pentru perioada 2001-2007.

Astfel, unele instanţe au admis acţiunile prin care controlorii financiari şi celelalte categorii de personal contractual din cadrul Curţii de Conturi au solicitat plata primelor de concediu pentru perioada 2001-2007, reţinând că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât Curtea de Conturi îşi desfăşoară activitatea în mod autonom, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în Constituţie şi în Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, iar art. 114 din Legea nr. 188/1999 prevede că dispoziţiile acestui act normativ se aplică şi autorităţilor administrative autonome, motiv pentru care personalul contractual angajat la instituţia în discuţie este îndreptăţit să beneficieze de prima de concediu, situaţia acestuia fiind comparabilă cu cea a funcţionarilor publici.

S-a apreciat că o altă interpretare a acestor dispoziţii legale ar contraveni prevederilor art. 16 din Constituţia României, care garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, celor ale art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la protecţie egală a legii împotriva oricărei discriminări în legătură cu dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare, precum şi dispoziţiilor similare cuprinse în art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi art. 4 din Carta Socială Europeană, revizuită, ratificată prin Legea nr. 74/1999.

De asemenea, s-a considerat că, în conformitate cu art. 59 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional, salariaţii au dreptul la acordarea unei prime de concediu, iar potrivit art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă la nivel naţional produc efecte pentru toţi salariaţii din ţară.

Prin urmare, angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, clauzele contractului colectiv de muncă fiind aplicabile şi contractului individual de muncă, aşa cum prevede art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii.

Alte instanţe, dimpotrivă, au respins acţiunile controlorilor financiari şi ale altor categorii de personal contractual din cadrul Curţii de Conturi, având ca obiect plata primei de concediu pentru perioada 2001-2007, reţinând, în esenţă, că dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 se aplică numai funcţionarilor publici.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Problema de drept care se cere a fi soluţionată prin recursul în interesul legii vizează dreptul controlorilor financiari şi personalului contractual din cadrul Curţii de Conturi de a beneficia de prima de concediu reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare "funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, ce se impozitează separat".

Art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ defineşte funcţionarul public ca "persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică", iar sintagma "funcţie publică" a fost definită prin alin. (1) al acestui articol ca reprezentând "ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome".

Din examinarea prevederilor legale enunţate rezultă că legiuitorul a condiţionat acordarea dreptului la prima de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, de calitatea de funcţionar public, care se dobândeşte de o persoană prin numirea, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, implică atribuţii şi responsabilităţi specifice.

Funcţiile publice sunt prevăzute în mod expres şi limitativ în anexa la Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, funcţia de controlor financiar sau alte funcţii pentru personalul contractual din cadrul Curţii de Conturi neregăsindu-se printre acestea.

Controlorii financiari, în prezent auditori publici externi, precum şi celelalte categorii de personal contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii de Conturi a României nu întră în categoria funcţionarilor publici, întrucât sunt persoane încadrate în baza unui contract individual de muncă, în posturi de natură contractuală, care nu au fost stabilite şi avizate ca funcţii publice, în sensul dispoziţiilor art. 111 alin. (3) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe acest aspect sunt relevante şi dispoziţiile Legii nr. 94/1992, în forma republicată în anul 2009, potrivit cărora funcţia de controlor financiar a fost transformată în aceea de auditor public extern pentru care, potrivit statutului acestei funcţii aprobat de Plenul Curţii de Conturi în temeiul art. 122 lit. k) din lege [devenit art. 58 lit. k)], se încheie un contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată.

Or, prin art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte că prevederile acestui act normativ nu se aplică acelor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică şi că persoanelor care lucrează în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, fără a avea însă calitatea de funcţionar public, le este aplicabilă legislaţia muncii.

De aceea, norma înscrisă în art. 114 din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia "dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi autorităţilor administrative autonome", trebuie interpretată în strictă concordanţă cu intenţia legiuitorului, care a înţeles că toţi funcţionarii publici, indiferent de locul unde îşi desfăşoară activitatea, să beneficieze de statutul creat prin actul normativ pe care l-a adoptat.

Menţionând că legea se va aplica în mod corespunzător şi autorităţilor administrative autonome, legiuitorul nu a dorit să extindă sfera de aplicare a legii şi asupra altor categorii de personal decât cea a funcţionarilor publici, ci a avut în vedere faptul că legile de organizare şi funcţionare a unor astfel de autorităţi, cum este şi cazul Curţii de Conturi, conţin prevederi cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun, de care va trebui să se ţină seama.

Ca efect al dispoziţiilor art. 114 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prima de concediu prevăzută la art. 35 alin. (2) din lege numai funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii de Conturi, nu şi personalul contractual al acestei autorităţi.

Drepturile salariale ale controlorilor financiari şi ale celorlalte categorii de personal contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii de Conturi au fost stabilite prin reglementări cu caracter special, şi anume Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi, aprobată prin Legea nr. 711/2001, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, acte normative care nu prevăd dreptul la plata primei de concediu şi nu fac trimitere la incidenţa Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori la alte dispoziţii legale care reglementează un astfel de drept.

O astfel de reglementare nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi nediscriminării consfinţit în art. 16 din Constituţia României, art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la garanţia instituită de art. 14 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mod repetat că o diferenţă de tratament are natură discriminatorie doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă şi obiectivă, adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Instanţa europeană a arătat şi că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele dintre situaţii analoge sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autorităţile naţionale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim (Moldovan şi alţii împotriva României, Hotărârea din 12 iulie 2005, paragraful 137).

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a statuat prin numeroase decizii că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii în care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar nu împiedică aplicarea unui tratament juridic diferit, justificat obiectiv de existenţa unei situaţii diferite în care se află o categorie de cetăţeni, în comparaţie cu alta (Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996, Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999).

Avându-se în vedere că, prin aspectul responsabilităţii, atribuţiilor de serviciu, rigorilor ce le sunt impuse, funcţionarii publici se află într-o situaţie diferită de cea a personalului contractual, existenţa unui regim diferenţiat pe aspect salarial îşi are pe deplin o justificare obiectivă.

Totodată, art. 26 din Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor şi personalului Curţii de Conturi prevede că "durata concediului de odihnă şi a celorlalte concedii, cuantumul indemnizaţiei cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea şi amânarea concediului de odihnă, precum şi compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se stabilesc în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor, prin regulament aprobat de Plenul Curţii de Conturi".

De asemenea, prin art. 72 din Statutul auditorului public extern din 2009, aprobat de Plenul Curţii de Conturi, se stabileşte că acesta "se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului muncii, precum şi cu orice alte dispoziţii legale aplicabile".

Or, din prevederile art. 3 din Legea nr. 6/1992 şi, ulterior abrogării acestui act normativ, din cele ale art. 145 alin. (1) din Codul muncii rezultă fără echivoc faptul că, pentru perioada concediului de odihnă, salariaţii din categoria cărora face parte şi personalul contractual al Curţii de Conturi beneficiază numai de indemnizaţia de concediu care, în prezent, nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.

În acelaşi timp, prin dispoziţiile art. 157 alin. (2) din Codul muncii se prevede că sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege.

Acest text de lege instituie o excepţie de la principiul negocierii drepturilor salariale, cunoscut în legislaţia muncii, excepţie justificată prin calitatea specifică a acestei categorii de personal care este salarizat din fonduri bugetare.

În acest sens, sunt relevante şi dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd posibilitatea încheierii contractelor colective de muncă şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, dar stabilesc, totodată, că prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt determinate prin lege.

Ca urmare, personalul contractual din cadrul Curţii de Conturi nu poate pretinde acordarea primei de concediu nici în temeiul dispoziţiilor contractelor colective de muncă, primă care, de altfel, nu este stabilită în mod imperativ prin acestea nici pentru alţi salariaţi decât cei bugetari, ci doar se prevede că se poate stabili ca, în raport cu posibilităţile economico-financiare ale unităţii, pe lângă indemnizaţia de concediu, să se plătească şi o primă de vacanţă.

În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că prima de concediu prevăzută la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă controlorilor financiari (în prezent auditori publici externi) şi celorlalte categorii de personal contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii de Conturi.

PENTRU ACESTE MOTIVE în numele legii D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Se stabileşte că prima de concediu prevăzută la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă controlorilor financiari (în prezent auditori publici externi) şi celorlalte categorii de personal contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii de Conturi.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
LIDIA BĂRBULESCU

Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White

FacebookMySpaceTwitter