"nimeni nu e mai presus de lege"

INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

- SECŢIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 4

din 20 septembrie 2010

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 866 din 23/12/2010

Dosar nr. 7/2010

Sub preşedinţia doamnei judecător Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii şi sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la stabilirea procurorului competent să efectueze actele de cercetare penală şi să înainteze instanţei materialul împreună cu concluziile sale referitoare la cererile de revizuire formulate conform art. 399 din Codul de procedură penală împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracţiuni a căror urmărire penală este de competenţa exclusivă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind prezenţi 82 de judecători din 103 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia şi a sesizării Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în sensul de a se stabili că procurorul din cadrul structurii specializate este competent să efectueze actele de cercetare penală şi să întocmească concluziile privind cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracţiuni ce atrag competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar cu privire la procurorul competent să efectueze actele de cercetare şi să înainteze instanţei competente materialul împreună cu concluziile sale, conform art. 399 din Codul de procedură penală, în cazul cererilor de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracţiuni a căror urmărire penală este de competenţa exclusivă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, examenul jurisprudenţei evidenţiind două orientări.

Potrivit unei orientări a practicii, instanţele au considerat că, în cazul cererilor de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracţiuni ce atrag competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă este competent, conform art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, să efectueze actele de cercetare şi să înainteze instanţei materialul împreună cu concluziile sale.

Într-o a doua orientare, instanţele au considerat că procurorul din cadrul structurii specializate este competent să efectueze actele de cercetare şi să înainteze instanţei materialul împreună cu concluziile privind cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracţiuni ce atrag competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Aceste din urmă instanţe au procedat în mod corect.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Structura procedurii revizuirii, astfel cum este reglementată în Codul de procedură penală, cuprinde o procedură care se desfăşoară în faţa procurorului şi o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei de judecată, în două etape, admiterea în principiu şi rejudecarea cauzei în fond.

În concepţia Codului de procedură penală, parcurgerea procedurii actelor de cercetare efectuate de către procuror, în conformitate cu dispoziţiile art. 399, are caracter obligatoriu. Astfel, potrivit art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, "cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă", aceluiaşi procuror revenindu-i competenţa de a iniţia din oficiu procedura revizuirii. Conform art. 399 alin. 1 din Codul de procedură penală, după introducerea cererii de revizuire, procurorul ascultă, dacă este cazul, persoana care solicită revizuirea şi, în cazul când este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune în acest sens prin ordonanţă, iar în temeiul art. 399 alin. 5 din acelaşi cod, după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanţei competente.

Atât dispoziţiile art. 397 din Codul de procedură penală, cât şi cele ale art. 399 din acelaşi cod constituie norme generale de drept procesual penal.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd înfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structuri specializate, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ambele acte normative reglementează - prin norme speciale - atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că Direcţia Naţională Anticorupţie exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile procedurale prevăzute de lege, în cauzele privind infracţiunile atribuite prin această ordonanţă de urgenţă în competenţa sa. În mod similar, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile procedurale prevăzute de lege, în cauzele privind infracţiunile atribuite prin această lege în competenţa sa.

Ambele acte normative stabilesc, în art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi în art. 21 din Legea nr. 508/2004, cu modificările şi completările ulterioare, că dispoziţiile din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător în cauzele atribuite în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege de către Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în cauzele privind infracţiunile atribuite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 508/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în competenţa lor, precum şi aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor din Codul de procedură penală referitoare la revizuire conduc la concluzia că, în cauzele privind infracţiunile atribuite în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii din cadrul acestor structuri specializate pot, din oficiu, să iniţieze procedura revizuirii, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, primesc cererile de revizuire şi îndeplinesc obligaţia prevăzută în art. 397 alin. 3 din acelaşi cod şi efectuează actele de cercetare prevăzute în art. 399 din Codul de procedură penală. În cadrul acestor acte de cercetare se pot asculta martori, efectua confruntări, ridicări de obiecte şi înscrisuri, constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize, acte specifice urmăririi penale şi care, în mod firesc, urmează să fie administrate de către procurorii din cadrul structurilor specializate competente să efectueze însăşi urmărirea penală.

De asemenea, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, precum şi aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor din Codul de procedură penală referitoare la revizuire conduc la concluzia că, în cauzele privind infracţiunile atribuite în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii din cadrul acestor structuri specializate, după efectuarea cercetărilor, înaintează întregul material împreună cu concluziile lor instanţei competente, conform art. 399 alin. 5 din Codul de procedură penală.

O altă interpretare a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi art. 21 din Legea nr. 508/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ar conduce la concluzia că, în cauzele privind infracţiunile atribuite în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii din cadrul celor două structuri specializate au competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală, dar nu au competenţa de a efectua actele de cercetare prevăzute în art. 399 din Codul de procedură penală, iar procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele care au judecat cauzele în primă instanţă nu au competenţa de a efectua urmărirea penală, dar au competenţa de a efectua actele de cercetare prevăzute în art. 399 din Codul de procedură penală.

Or, această divizare a competenţei procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu este admisă nici de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici de ansamblul dispoziţiilor cuprinse în actele normative care reglementează cele două structuri specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură penală, că procurorul din cadrul structurii specializate este competent, în condiţiile art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, să efectueze actele de cercetare şi să înainteze materialul împreună cu concluziile referitoare la cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracţiuni a căror urmărire penală este de competenţa exclusivă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură penală stabilesc că:

Procurorul din cadrul structurii specializate, Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, este competent în condiţiile art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală să efectueze actele de cercetare şi să înainteze materialul împreună cu concluziile referitoare la cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infracţiuni a căror urmărire penală este de competenţa exclusivă a uneia sau alteia dintre cele două structuri.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2010.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
RODICA AIDA POPA

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.